BUNELE PRACTICI DIN CADRUL CONFERINȚEI INTERNAȚIONALE A MANAGERILOR ENERGETICI EUROPENI - EUREM 2016
- Detalii:
- Categorie: Comunicat de Presă
- Publicat în Tuesday, 06 December 2016 14:36
- Hits: 1737
6 decembrie, 2016, Agenția pentru Eficiență Energetică şi Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au organizat seminarul informativ în domeniul Eficienței Energetice, care a fost susținută de experții locali și internaționali.
Cu un cuvânt de salut a venit Domnul Ion Cozma, directorul adjunct al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, care a menționat că subiectul eficienței energetice este unul prioritar pentru Republica Moldova şi evident, că în absența resurselor proprii, dezvoltarea sectorului energetic, constituie o prioritate strategică continuă. De asemenea vice directorul Camerei de Comerț și Industriei, domnul Tudor Olaru, dar și reprezentantul GIZ, Dietrich Hahn, au mulțumit Agenției pentru Eficiență Energetică, pentru implicarea activă în promovarea EE şi SER , dar şi a felicitat cu ocazia bunei organizări a celui mai mare eveniment în domeniu eficienței energetice, şi anume săptămâna Moldova Eco Energetică.
În cadrul seminarului au fost prezentate bunele practici din cadrul Conferinței Internaționale a Managerilor Energetici Europeni - EUREM 2016 și prezentate aspecte legale privind sustenabilitatea funcției de manager energetic raional şi dezvoltarea capacităților în domeniul eficienței energetice în clădirile publice.
Republica Moldova a fost reprezentată de formatorii cursului EUREM, participând cu proiecte proprii în domeniul eficienței energetice obținând rezultate remarcabile. Anual, peste 200 de membri ai rețelei globale a managerilor energetici europeni participă la Conferința EUREM.
Cursul EUREM a fost lansat în Republica Moldova pe 4 aprilie 2011, cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Comitetului de Est al Economiei Germane (Ost-Ausschussder Deutschen Wirtschaft) și cu suportul Ministerului Economiei al Republicii Moldova.
Vă aducem la cunoștință că Conferința Internațională a Managerilor Energetici Europeni – EUREM 2016 s-a desfășurat în perioada 24-25 octombrie 2016 la Berlin, Germania.